Meteora

Anul acesta am decis sa ne petrecem concediul în Grecia. Am ales Nei Pori, o stațiune de pe litoralul Greciei de Nord, situată la aproximativ 75 km sud de Salonic, dominată de legendarul munte Olimp. Deoarece întotdeauna combinăm statul la plajă cu plimbările, ne-am propus încă de acasă să vizităm Meteora, al doilea centru religios al Greciei, după muntele Athos.

Spre deosebire de muntele Athos, accesul în cele 6 mănăstiri este permis atât femeilor, cât și bărbaților. Forma spectaculoasă și impunătoare a stâncilor de aici este rezultatul unei eroziuni de milioane de ani. Se spune despre Meteora („care stă în aer”) că este unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ și, în mod cert, un fenomen fizic unic în toată lumea, motiv pentru care se regă­sește în patrimoniul UNESCO din anul 1988.

Astfel, am hotărât ca într-o zi de luni să vizităm acest loc mirific, așa că am purces din hotelul în care eram cazați (am povestit în acest articol despre el), cu mașina personală, spre Meteora.

Am ieșit ușor în autostrada A1, după care am mers până la Larissa aproximativ 53 km, am ieșit de pe A1 spre Trikala pe E92, cu destinația finală Kalambaka. În acest drum am străbătut două tunele care traversează munții, unul de 6 km și unul de 1,8 km.

În total 139 km, aproximativ 2 ore de mers pe un drum destul de lejer, fără prea multe mașini pe traseu și fără echipaje de poliție.

Drumul spre Meteora a fost extrem de pitoresc, prin valea Tesaliei, cu multe serpentine și leandrii. Într-un final, relieful a început să se schimbe, ridicându-se de nicăieri stânci impresionante.

Șoseaua care urcă spre mănăstiri este îngustă, și, pe alocuri, am găsit parcate o mulțime de mașini pe ambele margini, capacitatea parcărilor fiind mult depășită de puzderia de vizitatori! Totuși, n-am văzut oameni nervoși, n-am auzit claxoane…

Multe dintre ele erau oprite la puncte de belvedere, dorind a avea amintiri cu peisaje care taie respirația. Bineînțeles, am oprit și noi la un astfel de punct și rezultatul îl vedeți mai jos:

Ajunși sus, am avut de ales între cele 5 mănăstiri deschise în acea zi, una dintre ele, Sf. Ștefan, fiind închisă lunea.

Pentru fiecare mănăstire se percepe o taxă de 3 euro. Mai jos puteți vedea programul de vizitare al celor 6 mănăstiri:

Mănăstirea Marele Meteoron : zilnic  9.00-15.00, închis marți;

Mănăstirea Sf. Varlaam : zilnic : 9.00- 16.00, închis vineri;

Mănăstirea Sfintei Treimi : zilnic 9.00-17.00, închis joi;

Mănăstirea Sf. Ștefan: zilnic  9.00-13.30 și 15.30-17.30, închis luni;

Mănăstirea Roussanou: zilnic 9.00-17.00, închis miercuri;

Mănăstirea Sf. Nicolas Anapausas: zilnic 8.00-16.00, închis vineri.

Acesta este programul pe timpul verii. Dacă doriți să vizitați mănăstirile pe timp de iarnă, programul se scurtează cu o oră.

Este recomandată o ținută decentă, iar femeile sunt rugate să poarte fuste mai lunguțe. 

Femeile care nu sunt îmbrăcate adecvat primesc la intrare o fustă lungă  (gratuit) care trebuie purtată pe tot parcursul vizitei. Evident, este de așteptat să ai o atitudine cuviincioasă, să nu vorbești tare, să nu țipi, să nu râzi strident. În unele locuri este interzis fotografiatul.

Vă recomand încălțări lejere, care să vă permită să urcați multe trepte, sticle cu apă și pălării sau șepci.

Noi am ales să vedem mănăstirea Sf. Varlaam, însă fără un motiv anume. Aceasta este situată în apropierea mănăstirii Marele Meteoron și este un pic mai greu de ajuns sus. Trebuie urcate aproape 200 de trepte săpate în stâncă. Mănăstirea Varlaam portă numele fondatorului său, ascetul care a trăit într-o peșteră ca pustnic și a construit o capelă în vârful unei stânci. 

Aceasta are o parcare proprie, însă este foarte aglomerată.

Curtea interioară, cu o grădiniță foarte frumoasă și îngrijită, se desfășoară pe mai multe nivele și oferă o panoramă impresionantă asupra întregii zone.

Mănăstirea adăpostește un butoi unde acum sute de ani se păstrau 2 tone de apă pentru gospodărirea ei și este decorată cu picturi murale ale vechii școli cretane, restaurate și ele în repetate rânduri.

Am remarcat o sursă de apă potabilă și toalete deschise vizitatorilor (gratuit), precum și un mic magazin cu produse de cult.

Din curtea mănăstirii, spectacolul naturii, completat de om cu aceste construcții foarte vechi, este impresionant și unic. 

Vizita la Meteore este, cu certitudine, o experiență deosebită. Măreția acestor stânci și structura lor stranie nu poate lăsa indiferent pe nimeni. Oricine a vizitat acest loc cred că și-a pus întrebarea “Cum a fost posibil așa ceva?”.

Theocharis M. Provatakis, în cartea sa “Meteora, istoria mănăstirilor și monahismului”, scrie: “Primul ascet a urcat pe stâncă cu schele succesive sprijinite pe grinzi înfipte în nișele dintre stânci. … Mai târziu au înlocuit schelele cu scări suspendate din sfoară ce produceau amețeală celor care urcau. Cei care nu îndrăzneau să urce pe scările din sfoară erau trași cu plasa. Urcarea dura o jumătate de oră și era plină de emoții și teamă. Fiori reci treceau pe spatele fiecărui cățărător atunci când plasa desprinzându-se de sol se rotea circular în gol pe când sfoara pe scripete scârțâia amenințându-l din moment în moment să-l trimită în abis.”

Acest loc este asaltat de vizitatori și, mai ales, de creștini ortodocși, pentru aceștia Meteora fiind, înainte de unicitatea reliefului, un loc sfânt. 

Însă, dacă această experiență devine și una de pelerinaj, religioasă, rămâne la latitudinea fiecărei persoane. Mie mi se pare destul de greu așa ceva în condițiile turismului de masă care se practică.

Nouă ne-a plăcut foarte mult această plimbare, am rămas cu amintiri unice.

Dacă vă aflați în zonă, nu ratați Meteora. Văzută de aproape, este incomparabil mai spectaculoasă decât orice fotografie sau film.