Atunci când prinzi o super ofertă la biletele de avion către Viena, este musai să profiți de ea. Astfel, la începutul lunii mai am cumpărat 2 bilete de avion cu 20 de euro/fiecare, cu compania Laudamotion (aceasta aparținând de RyanAir), către Viena, între 22 și 25 iunie. Orele nu erau cele mai grozave, plecarea din București fiind la 15:25, iar întoarcerea în București la 10:30, dar am profitat din plin de fiecare minut petrecut acolo. Se face cam 1 oră și 45 de minute din București până în Viena.
Am avut doar un bagaj mic de mână, adică un rucsac în care au avut loc toate lucrurile necesare. Acest bagaj trebuie să încapă sub scaunul din față și să aibă dimensiunile 40x20x25 cm. Dacă bagajul mic este prea mare pentru a încăpea în măsurătorul de bagaje, trebuie achitată o taxă de 25 € înainte de îmbarcare.
Cine plătește 8 euro în plus pentru Priority, beneficiază de culoar de prioritate și e singura modalitate de a aduce 2 bagaje în cabină: 1 bagaj care încape sub scaunul din față și altul ( de max. 10kg) care poate fi depozitat în spațiul pentru bagaje de deasupra scaunelor.
Există și posibilitatea înregistrării bagajelor de 10 kg și 20 kg:
- Bagajul de 10 kg poate fi adăugat online la rezervare contra sumei de 10 euro și trebuie lăsat la ghișeul de check-in. Bagajul este, ulterior, preluat de la banda pentru bagaje pe aeroportul de sosire. Nu trebuie venit cu acest bagaj la poarta de îmbarcare pentru a se evita aplicarea de penalități.
- Bagajul de 20 de kg poate fi adăugat online la rezervare contra sumei de 40 euro și trebuie lăsat la ghișeul de check-in. Acesta poate fi colectat de la caruselul de bagaje în aeroportul de sosire. Fiecare pasager poate adăuga până la trei bagaje de 20 de kg.
Aeroportul Flughafen Wien este situat la 18 km de oraș și are unul din cele mai bine puse la punct sisteme de transport public din câte am văzut. Sistemul este integrat, adică orice bilet de transport cumperi este valabil pe orice mijloc de transport din Viena: metrou, tramvai, autobuz, troleibuz, inclusiv S-bahn (un fel de trenuri care fac legătura între cartierele mărginașe ale Vienei). Singura condiție este ca ruta respectivă să nu iasă din Viena. Dacă ieșiți, informați-vă despre valabilitatea biletelor.
În aeroport sunt semne vizibile peste tot pentru orice. Pentru a ajunge în oraș, există următoarele variante:
- taxiuri, care costa intre 25 si 30 de euro pana în oraș;
- autobuze, Viena Aiport Line, care costa 8 euro dus sau 13 euro dus-întors;
- trenuri; aici este puțin mai lungă discuția deoarece există 2 variante:
- CAT, adică City Airport Train, trenul expres, care te duce în 16 minute în gara Landstrasse – Wien Mitte (gara centrală); un bilet costă 11 euro /dus sau 17 euro/ dus-întors. La acest tren nu se pot folosi nici un tip de abonamente de transport. Este ușor de recunoscut după culoarea verde-praz.
- S7, Viena S-Bahn, cu direcția Florisdorf, care va mai opri în câteva stații până în stația Landstrasse – Wien Mitte si care face până acolo 26 de minute. Acesta pleacă la și :17 și la și :42 de minute ale fiecărei ore din aeroport și la fiecare :15 și :45 de minute din Wien Mitte. Te va costa doar 2.40 euro iar daca ai un pass vei plăti doar un bilet și diferența de zonă de 1,8 euro. Din Wien Mitte există conexiune cu metroul, care circulă fără cusur. Trenurile circulă de la 5 dimineața până la 12 noaptea dinspre aeroport și de la 4 dimineața până la miezul nopții dinspre oraș. Biletele se iau fie din aeroport de la punctele de informare turistică, fie de la automatele de bilete OBB din stațiile de metrou. Copiii sub 6 ani circulă gratuit.
Există bilete de 24 de ore (8 euro/persoană), 48 de ore (14,10 euro/persoană) și 72 de ore (17,10 euro/persoană). Din aeroport puteți cumpăra bilet care asigură atât transportul în oraș, cât și de la aeroport în oraș. Biletele nu sunt de 1 zi, 2 zile, 3 zile, ci de 24, 48 sau 72 de ore. Adică dacă biletul de 24 de ore este validat azi la ora 16, el este valabil până mâine la ora 15:59. Detalii depre bilete și prețul acestora se pot afla aici: wienerlinien.at/eportal3/ … nnelId/-2000560. Tot pe acest site găsiți și hărți ale mijloacelor de transport din Viena care pot fi descărcate. Site-ul are și varianta în limba engleză.
Mijloacele de transport nu sunt aglomerate, deci folosiți-le cu încredere; noi nu am prins niciodată aglomerație în mijloacele de transport în comun în Viena, indiferent de oră sau zi. Timpii de așteptare sunt în general mici și au afișaje electronice în fiecare stație de autobuz sau tramvai cu programul mijloacelor de transport care opresc în stația respectivă.
În funcție de cât timp și ce dorește fiecare să facă în Viena, există și varianta Viena City Card.
Și acesta are variantă de 24 h, 48 h sau 72 h și, la fel ca și la biletele normale, nu sunt trasferabile. Acest card oferă acces liber la toate liniile de transport din Viena, plus autobuzul Hop-On Hop-Off. De asemenea, oferă și reduceri la peste 210 atracții din oraș: muzee, teatre, cafenele, magazine, restaurante etc..
Mai multe informații găsiți aici: https://www.wienerlinien.at/eportal3/ep/channelView.do/pageTypeId/66533/channelId/-47401.
Noi am optat pentru un bilet de 72 de ore care includea și transportul către și din oraș. Prețul a fost 24,30 euro/persoană. L-am luat de la un birou de informații din aeroport, chiar înainte de a intra în pasajul care duce la peronul feroviar subteran. Se poate achita și cu cardul bancar.
Ce ne-a încântat ochii și ce restaurante și cafenele recomandăm vă povestesc în articolul viitor.
Ati uitat sa spuneti ca exista si bilete pentru persoane in varsta, ( peste 64 ani), la un pret de 1,50€), o calatorie sau un bilet dublu(2 calatorii) cu conditia sa dovedesti varsta cu un act de identitate. Mai merg si “ batranii” la Viena.