La sfârșitul anului trecut am prins o ofertă destul de bună la bilete de avion către Barcelona. Am ales ca perioadă a călătoriei mijlocul lunii ianuarie. Am verificat vremea din acea perioadă și părea să fie frumos, cam 15 grade și soare. Acest lucru însemna mulți km parcurși pe jos în descoperirea orașului. În plus, fiind suporteri ai echipei de fotbal FC Barcelona, ne-am cumpărat și bilete la un meci din acea perioadă.
Am plecat în zorii zilei de 12 ianuarie din București, de la zăpadă și foarte frig. Am hotărât ca în aceste zile să ne plimbăm cât de mult putem, să cunoaștem orașul și să simțim energia catalană. Ne place să descoperim orașele la pas, printre oamenii locului, să ne pierdem prin mulțime.
Singurul loc la care ne-am cumpărat bilete de acasă a fost Sagrada Familia. Le-am cumpărat online, de pe site-ul lor, stabilind noi ziua și ora la care dorim să mergem. Ambele bilete au costat 64 de euro, preț ce includea și vizitarea unuia dintre turnuri.
Ajunși în aeroportul din Barcelona, am cumpărat o cartelă T10, acesta fiind cel mai rentabil mod de a plăti transportul în comun, dar și transportul de la aeroport către oraș. De la terminalul aeroportului T2 am urmat indicatoarele către RENFE (linia lor de tren). Trenurile circulă din 20 în 20 de minute, iar condițiile sunt civilizate. Am coborât la stația Barcelona Saints, acolo unde se află și gara centrală.
Cartela T10 conține 10 călătorii, costă 10,95 euro și poate fi folosită de mai multe persoane. De exemplu, dacă sunteți două persoane și vreți să intrați la metrou, prima persoană introduce cartela și intră, iar cea de-a doua persoană va prelua biletul și va repeta procedura. Dacă doriți să o folosiți în autobuz, pur și simplu o introduceți în aparat de două ori sau în funcție de câte persoane sunteți. Pe verso vor fi printate data și ora călătoriei. Rețeaua de transport în comun este bine pusă la punct, noi folosind metroul pentru întoarcerile la hotel, atunci când eram foarte obosiți. În autobuze puteți cumpăra bilete și de la șofer, dar prețul acestora este dublu.
Ceea ce trebuie să știți este că timp de 75 de minute puteți călători cu autobuzul și metroul în aceeași călătorie. Dacă în acest interval de 75 de minute de la validarea biletului/cartelei coborâți din metrou și urcați în autobuz sau viceversa, va fi considerată o singură călătorie.
Ceea ce este un mare avantaj! Noi am folosit 2 cartele T10.
Casa noastră pentru 3 nopți a fost hotelul SM Hotel Sant Antoni, un hotel la 10 minute depărtare pe jos de Sagrada Familia. Am fost mulțumiți de hotel și îl putem recomanda.
După ce ne-am cazat, camera noastră fiind pregătită chiar dacă era ora 10 dimineața, am plecat să descoperim orașul. Și asta am făcut până în după-masa zilei de 15 ianuarie, plecarea cu avionul fiind undeva la ora 21.
În aceste zile, fără să vrem neapărat, am bifat aproape toate locurile importante din centru (după cum am aflat de pe o hartă de la hotel): La Rambla, Statuia lui Columb, Placa Catalunya, Placa Espanya, Parc de la Ciutadella, Arcul de Triumf, plaja Barceloneta, portul, parcul Guell, Sagrada Familia. Două zile ne-am plimbat numai prin Barri Gotic și Passeig de Gracia.
Barri Gotic și nu numai acest cartier, dar și celelalte, toate străbătute la pas domol, are clădiri vechi conservate uimitor de bine, străduțe strâmte, o mulțime de restaurante, baruri, gelaterii, cofetării, fast-food-uri, magazine cu suveniruri și decorațiuni superbe, piețe minunate cu palmieri și flori.
Sagrada Familia este superbă, unică! Arhitectura unică a lui Gaudi este spectaculoasă și, chiar dacă nu sunteți foarte atrași de artă, Sagrada Familia este un loc pe care nu trebuie să îl ratați.
Placa Catalunya reprezintă, fără îndoială, inima Barcelonei. Este locul unde se întâlnesc mai multe bulevarde principale, dar și locul care separă orașul nou de cel vechi. Fântânile din această piață unesc Placa Catalunia cu Placa Espanya. Porumbei curajoși, obișnuiți cu oamenii, stau în grupuri mari și sunt atracția copiilor în această zonă. De aici începe și celebrul bulevard La Rambla.
În port sunt ancorate multe ambarcațiuni luxoase, mai mici și mai mari. Pe stradă și pe plaje sunt foarte mulți negustori care încearcă să vândă păturici și cearșafuri colorate, încălțăminte, haine și accesorii. Plajele erau frumoase, curate, și chiar dacă bătea puțin vântul și erau cam 15 grade, erau destui cei care se bucurau de vreme tolăniți pe nisip sau chiar în valurile mării.
Un loc în care am petrecut ore bune a fost și incredibila piață La Boqueria, probabil și cea mai celebră. Puteți ajunge aici coborând la stația Liceu.
Pește proaspăt, ton, calcan, sardine, țipari, calamari, sepii și caracatițe, creveți și scoici de toate formele, culorile și mărimile, jambon, brânzeturi, mirodenii, dulciuri, sucuri naturale proaspete din toate fructele și multe altele ne-au încântat ochii și nările. Un pahar mare și foarte bun de suc proaspăt costă 1 euro.
Printre toate aceste “tarabe” și-au găsit locul și câteva restaurante, acestea profitând de prospețimea ingredientelor vecinilor lor. Vitrine pline cu homari, languste, creveți, calcan, jambon și alte minuni așteaptau să le alegi și să apoi să le comanzi. Toate gătite la vedere, pe grill. Un loc mai plin de culoare nu veți găsi în Barcelona!
După cum am spus, fiind suporteri ai echipei FC Barcelona, nu am ratat un meci pe stadionul Camp Nou. Pentru mine a fost prima dată când am mers pe un stadion, așa că a fost o experință și mai plăcută. Camp Nou este un sanctuar. Odată ce ajungi acolo, înțelegi de ce iubesc catalanii atât de mult această echipă, o echipă care le-a adus atâtea satisfacții și care, chiar dacă mâine nu va mai câștiga campionate sau cupe, nu se va șterge din inimile milioanelor de fani.
În tribune erau familii cu copii de câțiva anișori, persoane mai în vârstă, tineri, ce mai, oameni de toate vârstele și naționalitățile posibile. Emoția și bucuria se citeau pe fețele fiecăruia. Erau și mulți turiști, așa cum eram și noi.
Să vă spun cât de civilizat, curat, calculat și aranjat era fiecare lucru, de la prima poartă de control acces și până la gazonul terenului?
Din păcate, pozele și cuvintele nu pot descrie atmosfera sublimă de pe stadion. Ce mai, a fost fan-tas-tic! Și au și câștigat! Într-adevăr, Més que un club.
Parcul Guell a fost locul în care ne-am petrecut ultima zi. Acesta este izolat față de zona centrală. Acest lucru ne-a permis să vizităm și zonele mai puțin turistice ale Barcelonei. Ne-am urcat într-un autobuz și am străbătut orașul până acolo. Parcul se află pe un deal, așa că se urcă destul de mult. Cea mai înaltă zonă a parcului oferă o panoramă superbă asupra întregului oraș.
Barcelona este un oraș impresionant, vesel, curat, cu multe obiective de vizitat, pentru care o singură excursie nu este suficientă. Dacă doriți plajă, mare, distracție, istorie și cultură, Barcelona este locul perfect. Cu siguranță o să revenim și pentru celelalte locuri în care nu am ajuns, dar într-o perioadă puțin mai caldă. Și poate depășim cei 15 km parcurși pe jos într-o zi.
[…] Ce am vizitat și ce ne-a plăcut în Barcelona am povestit aici: https://maurale.com/2019/05/17/barcelona/. […]
Am citit cu mare atenție. Sunt sfaturi f. utile. Urmează să plecăm în luna oct.2019.
Dacă vă ajută câtuși de puțin informațiile de mai sus, mi-am atins scopul. Barcelona este un oral tare frumos, însă fiind atât de mare și cu atît de multe de văzut, trebuie făcut un program cu ceea ce vă doriți să vedeți cel mai mult. Vacanță frumoasă!
minunata presentarea! Noi urmam, in decembrie 🙂