Elafonisos – partea I

Elafonisos a fost “căsuța” noastră pentru câteva zile în luna septembrie a anului trecut, aflând despre această insulă în căutările mele de plaje cu nisip fin și apa de culoarea smaraldului din Grecia.

Dar să o iau cu începutul. La începutul anului 2018, doi buni prieteni, greci, ne-au anunțat că se căsătoresc iar noi nu puteam lipsi. Beculețul mi s-a aprins și am început configurarea unui traseu în sudul Greciei. Prietenii noștri locuiesc în Kalamata, așa că acolo a fost punctul de plecare. După multe cercetări (inclusiv părerile prietenilor noștri greci), am ajuns la concluzia că insula Elafonisos este un “must see” pentru toți cei care iubesc Grecia.

După ce am asistat la o nuntă tradițională grecească și ne-am distrat așa cum nu am crezut, ne-am îmbrățișat prietenii, am setat Waze-ul cu destinația Elafonisos și am plecat în jurul prânzului.

Drumul dintre Kalamata spre Elafonisos este destul de lung, cam 4 ore, dar sigur este unul spectaculos, așa că timpul se prelungește cu fiecare oprire de admirare a peisajului. La recomandarea prietenilor noștri, am ales drumul prin munți, nu autostrada. Și bine am făcut!

Peisaje incredibil de frumoase ni se așterneau în fața ochilor, marea îmbrățișând munții și creeând culori care de care mai frumoase. Cuvintele sunt de prisos, imaginile putând reda un fragment din frumusețea locurilor care ne-au bucura ochii:

Drumul trece prin multe sate de munte, mai mici sau mai mari. Cel mai mult îmi plăcea când vedeam câte 2-3 bătrânei așezați la taverna satului, așa, în mijlocul zilei. Stăteau de vorbă fără a avea vreo grijă, pentru ei viața părând avea o altă semnificație și un alt ritm.

Într-unul dintre aceste sate am oprit și noi la tavernă, fiind destul de înfometați. Dar, înainte de a intra în tavernă, peste drum, am văzut un mic magazin cu produse locale. Ulterior am aflat că este și loc de producție, nu numai de desfacere. Măsline simple sau cu diverse mirodenii, ulei de măsline (extravirgin, bineînțeles) simplu sau cu diverse arome (de portocale, de lămâi, de cimbru etc.) și alte bunătățuri erau așezate frumos de proprietara magazinului și îți dădea să guști din toate. Noi am cumpărat fulgi de sare de mare și ulei de măsline cu aromă de portocale. Citind un flyer, am aflat că mulți nemți au cumpărat case și terenuri în această zonă și au investit în diverse produse care se găsesc doar aici.

Mâncarea de la tavernă a fost foarte bună, proaspătă, meniul fiind destul de scurt.

Ne-am reluat drumul și am mai mers vreo 2 ore până la un moment dat când am văzut un indicator micuț pe care era scris “Elafonissos ferry”. Am ajuns în micul port Pounta, am achitat vreo 12 euro (taxa pentru mașină și două persoane) și, în aproximativ 15 minute, am ajuns în Elafonisos.

Insula Elafonissos este situată în golful Laconia, la câțiva km nord de insula Kythira și are doar 19 km pătrați.

Era deja seară când am ajuns, așa că ne-am grăbit să ne cazăm. În plus, după ora 20, dacă îmi amintesc bine ora, mașinile nu mai aveau voie să circule(cei drept, locuitorii aveau voie, doar turiștii nu aveau voie). Am fost cazați la Palas Pension, unde Kristi (proprietara și cea care se ocupa de toate cele) ne-a condus la camera noastră și ne-a întrebat dacă dorim a doua zi să ne pregătească micul dejun (acesta costa 7,5 euro/persoană). Am fost de acord să ne pregătească ea masa, am desfăcut bagajul, ne-am împrospătat și am plecat în descoperirea insulei și cu lista de restaurante bifate pe TripAdvisor. Pensiunea se află în apropierea portului, la 1 minut distanță cu mașina și este curată și îngrijită. Micul dejun a fost foarte bun și îndestulător. Prețul camerei a fost de 50,5 euro/noapte. Singura problemă a fost apa de la baie, aceasta fiind puțin sărată. Pe această insulă nu există apă dulce, așa că toată apa de băut este adusă cu ferryboat-ul iar cea de spălat este prelucrată cumva pentru a putea fi folosită.

Trebuie să menționez că unele locuri de parcare sunt speciale, după cum puteți vedea în imaginea de mai jos. Am avut inima cât un purice de fiecare dată când mașina era parcată acolo. Dar totul a fost bine și nu s-a întâmplat nimic.

Așa cum ziceam, ne-am reînprospătat, schimbat și am plecat să vedem primul apus de soare. Deși era deja extrasezon, nouă tot ni s-a părut aglomerat. Proprietarii și ospătarii tavernelor cu care am vorbit ne-au spus că acum este destul de liber. Oare cum arată în plin sezon? Cât de aglomerat este?

Tavernele aveau mesele așezate exact lângă apă și te îmbiau cu preparate care sunau care mai de care mai bine. Chiar exista riscul să fii stropit de valuri, dacă acestea erau puțin mai înspumate. Din păcate, la acest capitol, am fost foarte dezamăgiți. Mâncarea a fost scumpă și destul de fadă. Nu am murit de foame, dar chiar nu a fost pe gustul nostru. Am zis că data viitoare ne gospodărim singuri, pe insulă fiind suficiente magazine de unde să îți iei tot ce ai nevoie.

Deoarece ziua o petreceam la plajă, doar seara ne plimbam printre casele îngrijite, tavernele cu scaune colorate și oameni relaxați.

Ritualul nostru de seară era: admiram apusul superb, apoi o plimbare prin port, unde ne alegem taverna pentru cină și peștele pe care îl doream pe grătar sau homarul peste paste. Apoi ne mutam la o cafenea sau un bar pe malul marii și ne relaxam cu un cappuccino sau cocktail delicios.

Despre cele mai minunate plaje pe care le-am văzut în Grecia o să vă povestesc într-un articol viitor, Elafonisos partea a-II-a.