Când ai drumuri mai dese într-o anumită zonă a țării, începi să cunoști și restaurantele unde poți mânca, bea o cafea sau unde te poți odihni după o zi grea. Astfel, am cunoscut și pensiunea-restaurant Carul din Stele, de 4 margarete.
Situat la aproximativ 14 km de Craiova, în zona Beharca, pe drumul european E 70 Craiova – Filiași, Carul din Stele reprezintă un reper obligatoriu și popasul perfect pentru toți cei care doresc să guste o mâncare tradițională românească pe acorduri de muzică populară oltenească, de multe ori live.
Restaurantul Carul din Stele este un loc cu totul special. Acesta nu face parte din categoria restaurantelor fiţoase, ci din categoria acelora în care te simţi bine alături de prieteni şi familie.
Țesăturile cu motive tradiţionale românești, măștile, grinzile de lemn, mobila de lemn masiv, ceramica specifică diverselor zone din ţară sunt doar câteva dintre elementele folosite pentru decorarea restaurantului.
Decorurile tradiţional româneşti nu sunt însă singurele lucruri care te fac să te simţi că ai păşit într-o lume tradiţională, veche, demult uitată. Am mâncat de multe ori acolo, și, de fiecare dată, am simțit că mâncarea are gustul bun al preparatelor făcute cu simţ de răspundere, după reţete de familie, transmise din moşi-strămoşi. Şi asta, indiferent că e vorba de preparate tradiţionale din carne de porc (pastramă de oaie, de porc, ciolan cu fasole sau varză, cârnăciori, sărmăluţe cu mămăligă, zacuscă), cartofi ţărăneşti, ciorbe sau prăjiturile de casă. Porțiile sunt uriașe și prețurile sunt rezonabile.
Preferatele noastre sunt ciorba de fasole, micii, zacusca, pastrama de oaie cu mămăliguță, varza călită și pâinea de casă care este absolut demențială. Și, nu în ultimul rând, prăjiturile de casă făcute cu frișcă naturală. Sunt delicioase. Țineți minte turtele pe vatră făcute de bunici? Așa sunt pâinicile lor. Gustoase și sățioase. Noi mai luăm și la pachet pâinici. Mâncarea se servește în vase de lut și, cu siguranță, asta sporește gustul mâncării.
Pe fiecare pagină din meniu există câte o rețetă de-ți lasă gura apă, în care povestesc ba cum se prepară în Oltenia berbecuțul la proțap, ba despre pregătirea unui preparat la cuptor sau la tavă, ori desert.
Personalul este atent și binevoitor, dar mai au și scăpări atunci când restaurantul este plin și ei par prea puțini și nu fac față.
Un minus este parcarea prea mică pentru numărul de oaspeți care le calcă pragul. Și acolo nu poți ajunge decât cu mașina.
După cum am spus, este și pensiune. Acum câteva zile am stat acolo peste noapte pentru prima dată. Fiind în weekend, aveau program cu muzică live și restaurantul plin. Camera noastră a fost la etajul 3. Scările ne-au dat ceva bătăi de cap, având bagaj, dar așa am făcut puțin sport după o masă copioasă. Am fost foarte mulțumiți de ceea ce am primit: o cameră mare, cu pat destul de confortabil, în timp ce în baie era un jacuzzi de 2 persoane. Partea proastă este că nu exista dop la jacuzzi și, de la recepție, ni s-a spus că nu au să ne dea unul deoarece cei care s-au cazat acolo l-au luat la plecare. A., soțul meu nu a renunțat la ideea de a face o baie cum își dorea așa că a găsit o soluție provizorie și și-a îndeplinit dorința.
Muzica populară se auzea în surdină și nu ne-a deranjat. Fiind cazați acolo, am primit și o reducere de 10% la restaurant. Însă, acest lucru trebuie specificat ospătarului.
Dimineața există mai multe variante de mic-dejun, pentru toți: carnivori, vegetarieni. Costă 30 lei însă nu l-am încercat, fiind pe grabă dimineața.
Un lucru care ne-a deranjat a fost mirosul închis din cameră, semn că aceasta nu fusese aerisită de ceva vreme.
La exterior au și o piscină cu șezlonguri care face deliciul celor care vin vara acolo.
Așadar, dacă aveți drum prin zonă, opriți și la Beharca, la Carul din Stele, pentru o ciorbă de fasole și o prăjitură. Nu veți regreta alegerea!
Sursă fotografii: https://www.facebook.com/pensiunea.caruldinstele.beharca/
Recomand si Vatra Romana, catre Filiasi 🙂
Mulțumesc pentru recomandare. Am notat pentru următorul drum în zonă.